Protectia la supratensiune

Supratensiunile aparute in instalatiile electrice sunt fenomene nedorite, care pot duce la solicitarea izolatiei conductoarelor, deteriorarea acesteia si producerea de scurtcircuite cu efecte din cele mai nedorite (incendii, distrugeri echipamente foarte scumpe, intreruperea alimentarii cu energie electrica).

In general aparitia supratensiunilor in reteaua electrica, are ca sursa o serie de fenomene:

 Intreruperea accidentala, in amonte a nulului retelei de alimentare, fenomen care duce la aparitia unei tensiuni de 400 V in circuitele de alimentare ale consumatorilor monofazati.
 Loviturile de trasnet asupra instalatiei de protectie la trasnet (instalatia de paratrasnet a imobilului)
 Propagarea supratensiunilor prin conductoarele retelei de alimentare ca urmare a unei lovituri de trasnet in apropiere
 Defecte ale instalatiei propii, fenomen ce poate induce supratensiuni in circuitele din apropiere
 Descarcari electrostatice, comutatii in instalatia propie sau sistemul de alimentare.

Durata, amplitudinea, dar si distanta la care s-a produs fenomenul care a generat supratensiuni in reteaua electrica de joasa tensiune, sunt caracteristici importante si sunt direct proportionale cu pagubele produse.

Supratensiunile datorate loviturilor de trasnet sunt caracterizate de o crestere rapida a tensiunii, dar au o durata redusa (de ordinul microsecundelor). Supratensiunile pot aparea la o lovitura directa a trasnetului asupra imobilului, dar si daca aceasta lovitura cade asupra altui imobil din apropiere, sau a instalatiei electrice de distributie a energieiei (in general instalatiile aeriene sunt cele mai afectate).

Supratensiunile datorate comutatiilor sunt caracterizate de o tensiune si amplitudine redusa, dar in schimb pot avea durate mari in timp.

Intreruperea conductorului neutru in instalatia propie (imobile alimentate cu tensiune trifazata), este un defect care poate genera supratensiuni periculoase. Astfel, are loc cresterea tensiunii de alimentare a receptorilor monofazati (230V), cu o tensiune de 400 V (tensiunea dintre doua faze)

Deteriorarea echipamentelor electronice dintr-o casa, datorita supratensiunilor de origine atmosferica (trasnete), dar si a intreruperii accidentale a nulului retelei electrice de alimentare sunt fenomene neplacute, dar care pot fi evitate prin montarea de dispozitive de protectie la supratensiuni (SPD).

Acumularea de sarcini electrice si amorsarea acestora (descarcare electrostatica), in apropierea instalatiei de joasa tensiune sunt o alta sursa a aparitiei supratensiunilor periculoase.

Protectia instalatiilor si echipamentelor la supratensiune

Protectia instalatiilor electrice interioare impotriva supratensiunilor se realizeaza in trepte, incepand de la intrarea alimentarii in cladire si pana la echipamentele cele mai sensibile.


Alegerea si utilizarea dispozitivelor de protectie la supratensiuni (SPD) se face pe baza conceptului de zona. Acest concept se refera la volumele ce cuprind elementele de protejat.

Dispozitivele de protectie sunt impartite in mai multe categorii, strans legate de zona de protejat, astfel:

 SPD 1 – sunt descarcatoarele supuse celor mai intense incercari, care se monteaza in tabloul general de alimentare si are rolul de a limita patrunderea in instalatia electrica a unor curenti de impuls ca urmare a unei lovituri de trasnet.
 SPD 2 – aceste descarcatoare se monteaza in aval de SPD 1, avand rolul de a limita supratensiunile care trec de prima zona de protectie.
 SPD 3 – aceste descarcatoare se monteaza in apropierea receptoarelor pe care dorim sa le protejam (calculatoare, receptoare TV, diferite alte aparate electrocassnice)

Conditii de montaj a descarcatoarelor la supratensiune

Alegerea SPD trebuie sa tina cont, in afara de nivelul protectie si de tipul retelei de alimentare, tensiunea de alimentare a echipamentelor, curentul electric de impuls. 

Conectarea SPD in tablourile electrice trebuie sa se realizeze cu conductoare cat mai scurte (sub 0,5 m), pentru a creste eficienta sistemului de protectie.

Conductorul de legare la pamant a SPD, care protejeaza impotriva supratensiunilor de origine atmosferica (lovituri trasnet), se recomanda sa aiba o sectiune de cel putin 16 mm2. 

Conductorul de legare la pamant a SPD pentru protectia circuitelor, se recomanda sa aiba o sectiune de cel putin 4 mm2.  

Toate partile conductoare ale echipamentelor, aparaturii, instalatiilor, dar si conductoarele de protectie (PE) ale instalatiei electrice interioare, trebuie conectate la reteaua de echipotentializare.

Share

ATESTAT ANRE

FacebookTwitterLinkedinGoogle

MEMBRU ASOCIAT AREL

SR EN ISO 9001:2008

Servicii SSM-PSI

Raspundem Intrebarilor!

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
072 336 11 07

Protectia muncii - SSM

Cataloage si Brosuri

Contact:

Bucuresti, Aleea Tulcea nr. 5

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0723.361.107

 

 Acasă   |   Despre Noi   |   Certificari   |   Galerie   |    Blog   |  Tarife   |   Acord utilizare site   | Contact


  Toate materialele afisate sau furnizate pe site-ul electricalc.ro sunt protejate de drepturile de autor. Este interzisa utilizarea unuia sau ma multor elemente prezente pe site-ul electricalc.ro. Vanzarea acestora, transferul, modificarea, copierea, transmiterea, distribuirea, afisarea, reproducerea, publicarea sau utilizarea acestora in orice scop public sau comercial, fara acordul in scris al autorului este strict interzisa. Pentru mai multe informatii va rugam sa cititi acordul de utilizare al site-ului !