BLOG

Instalații electrice inteligente

Electrician Instalatii electrice inteligente - smart home O locuinţă echipată cu un sistem Smart Home oferă mai mult confort, eleganţă, reducerea costurilor de întreţinere prin optimizarea consumului de energie.Trebuie reţinut însa faptul că Smart Home combină echipamentele existente şi le integrează într-un sistem unic performant. Astfel multiplele telecomenzi ale televizorului, DVD-ului, sistemului de sunet, climatizarii, sistemului de lumini, alarmei şi supravegherii video sunt eliminate şi centralizate într-un singur dispozitiv de control.
Pentru cei care au posibilitatea materială de a construi o casă cu toate dotările necesare, este obligatoriu a avea o soluţie de tip Smart Home. Aceste soluţii sunt cel mai adesea utilizate în hoteluri, centre comerciale, instituţii, birouri, dar şi în locuinţe.

Sistemele existente folosesc diferite tehnologii, sistemul de transmitere folosit putând fi wireless sau prin cablu. Aplicaţiile existente într-o locuinţă sunt încorporate într-un sistem unitar, iar coordonarea centralizată a tuturor funcţiilor se poate face fie local din imobil, fie de la distanţă prin telefon mobil sau internet.

Principalele aplicaţii ale unui sistem Smart Home sunt:
- sistemul de securitate;
- sistemul de automatizare a luminii, încălzirii din locuinţă, controlul jaluzelelor, tv, video, piscină, irigaţia gazonului şi altele;
- sistemul de acces;
- sistemul de supraveghere video;

Comunicaţia întregului sistem este bazată pe tehnologie BUS. Toate componentele principale ale sistemului: unitatea centrală, unităţile de intrari, unitatile de iesiri, unităţile pentru control (tastaturi, termostate de cameră, butoane de comandă) sunt conectate între ele prin intermediul a două fire. Cele două fire asigură atât mediul de cominicaţie între unitatea centrală şi module cât şi alimentarea lor.

Această tehnologie este benefică din punt de vedere economic, faţă de tehnologiile mai vechi, eliminându-se multitudinea de circuite pe distanţe lungi care faceau legatura între fiecare element şi unitatea centrală.

Tot datorită acestei tehnologii este posibilă realizarea unui singur sistem care să înglobeze mai multe subsisteme cu funcţii diferite, subsiteme care până acum erau de sine statatoare ca: sistem de alarmă, sistem antiincendiu, sistem reglare lumini, sistem reglare temperaturi, etc.

COMPONENTELE UNUI SISTEM SMART HOME

- Unitatea centrală - unde se conectează toate celelalte componente ale sistemului pentru o funcţionare unitară a acestora.
- Consola - permite programarea componentelor sistemului şi a funcţiilor dorite de fiecare proprietar
- Touch screen - are funcţii complementare consolei, permite vizualizarea stărilor sistemului, oferă funcţia de videointerfonie
- Dispozitive - pentru controlul iluminatului pe camere sau pe întreaga casă
- Termostat - permite reglajul temperaturii pe zone, dar şi derularea unor programe prestabilite de sistem
- Accesorii - receptor wireless, emiţător wireless, detectoare de mişcare, telecomandă programabilă

SISTEMUL DE SECURITATE
Sistemul de securitate are două componenete:
- sistem de alarmă în caz de efracţie
- sistem de alarmă în cazul evenimentelor nedorite (scurgeri de gaze, incendii, inundaţie, etc.)

Sistemul de alarmă în caz de efracţie monitorizează senzorii de mişcare, barierele optice sau senzorii cu ultrasunete dar şi tastaturile de control puncte în care se pot arma sau dezarma zonele supravegheate prin intermediul codurilor de acces structurate pe nivele de securitate. La apariţia unor alarme sistemul declanşează sirenele de avertizare, poate aprinde toate luminile din casă, blochează caile de acces, trimite mesaje SMS proprietarilor, sau firmelor de pază.

Sistemul de alarmare în caz de evenimente nedorite monitorizează senzorii de gaz, fum, scurgere de lichide, temperatură şi comandă modulele din sistem care permit acţionarea echipamentelor care opresc alimentarea cu gaze, apa, energie electrică, pornesc instalaţia de stingere a incendiilor, comandă pornirea sirenei interioare şi trimiterea de mesaje SMS.

CONTROLUL ILUMINATULUI

- se pot realiza scenarii de iluminat in funcţie de dorinţele beneficiarului, sau se poate face o iluminare treptată a spaţiilor în funcţie de luminozitatea mediului ambiant.
- se poate realiza controlul general al luminilor din casă prin intermediul terminalelor programabile pentru control prin atingere tactilă sau a unor butoane special montate pentru acest lucru.
- pot fi atribuite diferite intervale orare modulelor care comută corpurile de iluminat. Corpurile de iluminat vor funcţiona numai atunci când este nevoie, realizându-se astfel o importantă economie de energie electrică.
- senzorii de miscare apaţinând sistemului pot fi folosiţi pentru comanda iluminatului în diverse încăperi unde nu este necesar iluminatul permanent (holuri, spatii nelocuite).
- este posibilă simularea prezenţei prin aprinderea şi stingerea periodică a luminilor în diferite camere.

INCHIDEREA SI DESCHIDEREA STORURILOR

- este posibilă închiderea şi deschiderea jaluzelor, storurilor, parasolarelor, uşilor glisante, porţilor de garaj, copertinelor de protecţie.
- pornirile sau opririle pot fi facute manual prin intermediul unor butoane de comandă aflate în vecinătatea elementelor controlate, sau pot fi facute automat, comanda fiind dată de senzorii care monitorizează anumite stări sau evenimente ca de exemplu: plecarea de acasă, lăsarea serii, apariţia ploii, apariţia vântului, etc.

CONTROLUL SI REGLAREA TEMPERATURII

- fiecare circuit de incalzire are 3 stări de funcţionare: zi, noapte, antiînghet şi doua moduri - automat şi manual.
- pentru fiecare spaţiu din imobil se poate realiza reglarea separată a temperaturii.
- permite controlul atât a sursei de încalzire pe timpul iernii, cât şi a sistemul de aer condiţionat pe timpul verii.
- există posibilitatea funcţionarii fiecarui circuit după un program prestabilit în funcţie de zile şi ore.
- parametrii circuitelor de încalzire pot fi modificaţi prin intermediul termostatelor de cameră, terminalelor programabile pentru control, sau de la distanţă prin SMS.

ALTE APLICAŢII

- recircularea apei din piscină şi pornirea sistemului de încălzire a piscinei.
- pornirea sistemului de irigaţie a peluzelor din curtea dvs. în funcţie de un program orar sau umiditatea solului.
- pornirea sistemului de ventilaţie în cazul în care senzorii detectează o depreciere a aerului.

CONTROL

Puteţi primii informaţii despre casa dumneavoastră prin intermediul mesajelor text SMS sau a uni simplu apel primit pe telefonul mobil. Sistemul vă poate informa dacă sistemul de securitate a fost activat sau dezactivat, dacă apar evenimente nedorite (inundaţii, incendii, întreruperea alimentării cu energie), vă poate furniza informaţii despre stările circuitelor de încalzire sau a oricarui alt eveniment din sistem.

Prin SMS pot fi date comenzi sistemului, care să comande executarea unor anumite acţiuni ca de exemplu: aprinderea luminilor în întreaga casă, activarea sau dezactivarea anumitor zone de securitate, trecerea circuitelor de încalzire în modurile de zi, noapte sau antiîngheţ.

Pericolele de natura electrica
Scurtcircuite. Curentul de scurtcircuit
 

Comments

No comments made yet. Be the first to submit a comment
Already Registered? Login Here
Guest
Sâmbătă, 14 Decembrie 2024
If you'd like to register, please fill in the username, password and name fields.