Cunoastrea tipurilor de sisteme de distributie a energiei electrice este foarte importanta pentru domeniul instalatiilor electrice, dar mai ales pentru electricienii care executa instalatii electrice, realizeaza bransamente, sau cei care au ca activitate principala, verificari si incercari de instalatii electrice.
Constat cu surprinde ca multi dintre cei care lucreaza in domeniu, nu cunosc sistemele de distributie a energiei electrice si in consecinta nu acorda importanta cuvenita modului de legare la pamant a unei instalatii. De aici rezulta multe probleme legate de eficienta instalatiei de legare la pamant, probleme importante de electrosecuritate a utilizatorilor, dar mai ales exploatarea in siguranta a instalatiei electrice.
Aproape in toate normativele se face referire la sistemele de distributie a energiei electrice, mai toate incep cu aceste informatii, dar peste care sar majoritatea dintre noi. Este adevarat ca informatia poate parea greoaie, dar in momentul in care ai inteles modul de legare la pamant, descoperi ce important este acest lucru pentru activitatea noastra a electricienilor.
Cerințele legale
Alimentarea cu energie electrica impune legarea la pamant a carcaselor echipamentelor electrice, dar si alte masuri de protectie adecvate pentru a preveni pericolul de electrocutare care rezulta in cazul unui defect, cand conductoarele de faza pot intra accidental in contact cu carcasa echuipamentului. Principalul mod de protectie impotriva socurilor electrice este asadar, legarea la pamant sau la nulul retelei electrice de alimentare.