Autorizarea electricienilor, verificatorilor de proiecte, responsabililor tehnici cu executia, precum si a expertilor tehnici de calitate si extrajudiciari in domeniul instalatiilor electrice se realizeaza in baza noului Regulament aprobat prin Ordinul ANRE nr. 116 /2016, Publicat in MO nr. 09 din 05.01.2016.
Persoanele fizice care doresc sa obtina calitatea de electrician autorizat pentru activitati de proiectare/executare/verificare de instalatii electrice, trebuie să deţină o diplomă de calificare care să se încadreze în una dintre următoarele calificări profesionale acceptabile (CPA).
Experienţa profesională minimă, respectiv numărul de ani în activităţile supuse autorizarii ANRE, necesară calificării la gradul şi tipurile de autorizaţie de electrician solicitată, conform anexei nr. 4 a prezentului regulament.
Prezentul regulament stabileşte:
Condiţiile pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalaţiilor electrice; Condiţiile pentru autorizarea verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice tehnologice; Competenţele, drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice autorizate menţionate mai sus.
Prevederile prezentului regulament se aplica persoanelor fizice, române sau străine, care solicită autorizarea în vederea desfăşurării, cu respectarea normelor în vigoare aplicabile în domeniul energiei electrice, a activităţilor de proiectare, executare, verificare şi de expertizare a lucrărilor de instalaţii electrice.
Principalele modificari aduse de noul Regulament sunt:
Obtinerea calitatii de electrician autorizat este certificata de adeverinta de electrician autorizat ANRE, (vechea denumirea era de legitimatie electrician autorizat ANRE); În calitate de persoană fizică autorizată, titular al unei întreprinderi individuale sau al unei întreprinderi familiale, electricianul autorizat gradul I execută instalaţii electrice interioare având o putere electrică instalată de maximum 10 kW şi la o tensiune nominală mai mică de 1 kV, inclusiv verificări, măsurări ale instalaţiilor de legare la pământ aferente acestora, fără a deţine un atestat emis de ANRE; Asigură realizarea lucrărilor mai sus-menţionate prin asocierea cu un alt electrician autorizat Electricianul autorizat gradul/tipul IIA, IIIA sau IVA Electricianul autorizat gradul II, III sau IV Electricienii autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea cu respectarea prevederilor prezentului regulament, au dreptul să întocmească documentaţii ale instalaţiilor electrice proiectate/executate în conformitate cu competenţele precizate şi de a le înregistra la operatorul de reţea, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; Electricienii autorizaţi gradul/tipul IIB, IIIB sau IVB pot să execute verificări, măsurări ale instalaţiilor de legare la pământ şi să emită buletine de verificare pentru instalaţiile care sunt în patrimoniul angajatorului, cu condiţia ca angajatorul să utilizeze dotările necesare acestor activităţi.